Jupân corbul câștigase
Din negoțul ce-apucase
Un bun chilipir de caș,
Și cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac, unde se puse
Ca un om l-al său sălaș.
Vulpea, ca o jupâneasă,
O cam șterge de p-acasă,
Și ieșise la primblare;
Iar bunul miros ce are
D-ici, de colo o-ndreptă
Sub copac, și-n sus cătă:
"Jupâne corb, plecăciune!
O, Doamne, ce frumusețe!
Ce pasăre, ce minune,
Ce drag de pene mărețe!...
Dar n-are glas; ce păcat!"
Corbul, îngâmfat în sine,
Nicidecum nu-i veni bine
Ca vulpea să-l socotească
De mut sau să mi-l vorbească
Că e prost l-al său cântat.
Lungi gâtul, căscă ciocul
Și-ncepu a croncăi.
Cașul căzând, vulpea-aci,
Cântărețul păți jocul.
"Jupân corb, precum se vede,
Minte numai îți lipsește;
Și fă bine de mă crede
Și-nvață, te folosește:
Că de mult, foarte de mult,
Din punga celor ce-ascult
Lingușitorii trăiesc."
1829